Oglinda sufletului.
2 participanți
Pagina 1 din 1
Oglinda sufletului.
E liniste. Si negru... de fapt mai mult nimic decat negru...
Trebuie sa zic ceva, sa urlu, sa strig, pentru ca linistea asta pur si simplu ma calca pe nervi!
Asta e! Voi striga!
- Nu!...
- Nuu!! raspunde un ecou in spatele meu. Ma intorc si ma vad intr-o oglinda facuta parca din lut translucid pe o roata demonica. E ceva ce nu am vazut vreodata si nici nu mi-as putea imagina asa ceva! E.. e fara de culoare... parca nu e... si totusi reflexia mea e acolo, doar ca eu nu ma recunosc in ea.
Strig iar, mai tare:
- Nu!
- Nu! raspunde reflexia...Nu! zice un alt ecou in spate. Inghet...ma intorc si vad o alta oglinda, de asta data o oglinda argintata, ca o oglinda venetiana din filmele de epoca. Si totusi ce vad in ea nu sunt eu... e doar ceva ce seamana cu mine... o figura fara alta expresie decat un dispret nemarginit fata de mine. Imi repet iar si iar strigatul, din ce in ce mai tare si mai demential si spatiul de langa mine se umple de oglinzi sau mai degraba de reflexii ale mele si ale reflexiilor mele, intr-un ritm nebun, exponential!! Si fiecare hohoteste fie in tunatoare rasete demonice sau in sfasietoare rafale de lacrimi disperate... doar una... dincolo de toate.. nu se vede, dar ii ghicesc existenta acolo, dincolo de labirintul asta halucinant de non-materie... e acolo si ma priveste fix. Acolo sunt eu, inafara acestei existente de cosmar. Acolo sunt Eu, dar nu simt nimic pentru mine... nici ura, nici iubire, nici macar compasiune... Ne despart prea multe lucruri.. prea multe reflexii ca sa ne putem vedea... sa ne putem uni intr-o Fiinta...
Mai strig odata si ca intr-un efect de domino ma trezesc simultan dintr-o mie de vise. Poate totusi unul din ele era realitate... sau poate mai sunt cateva piese de daramat.
Trebuie sa zic ceva, sa urlu, sa strig, pentru ca linistea asta pur si simplu ma calca pe nervi!
Asta e! Voi striga!
- Nu!...
- Nuu!! raspunde un ecou in spatele meu. Ma intorc si ma vad intr-o oglinda facuta parca din lut translucid pe o roata demonica. E ceva ce nu am vazut vreodata si nici nu mi-as putea imagina asa ceva! E.. e fara de culoare... parca nu e... si totusi reflexia mea e acolo, doar ca eu nu ma recunosc in ea.
Strig iar, mai tare:
- Nu!
- Nu! raspunde reflexia...Nu! zice un alt ecou in spate. Inghet...ma intorc si vad o alta oglinda, de asta data o oglinda argintata, ca o oglinda venetiana din filmele de epoca. Si totusi ce vad in ea nu sunt eu... e doar ceva ce seamana cu mine... o figura fara alta expresie decat un dispret nemarginit fata de mine. Imi repet iar si iar strigatul, din ce in ce mai tare si mai demential si spatiul de langa mine se umple de oglinzi sau mai degraba de reflexii ale mele si ale reflexiilor mele, intr-un ritm nebun, exponential!! Si fiecare hohoteste fie in tunatoare rasete demonice sau in sfasietoare rafale de lacrimi disperate... doar una... dincolo de toate.. nu se vede, dar ii ghicesc existenta acolo, dincolo de labirintul asta halucinant de non-materie... e acolo si ma priveste fix. Acolo sunt eu, inafara acestei existente de cosmar. Acolo sunt Eu, dar nu simt nimic pentru mine... nici ura, nici iubire, nici macar compasiune... Ne despart prea multe lucruri.. prea multe reflexii ca sa ne putem vedea... sa ne putem uni intr-o Fiinta...
Mai strig odata si ca intr-un efect de domino ma trezesc simultan dintr-o mie de vise. Poate totusi unul din ele era realitate... sau poate mai sunt cateva piese de daramat.
Re: Oglinda sufletului.
tare...tu ti-ai propus sa ma faci sa ma gandesc in timpul veri? Probabil ca da ca sunt pusa pe ganduri.
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|