Povesti de groază
Salut! Dacă îţi place să scrii, să desenezi sau pur şi simplu să citeşti legende înfricoşătoare, înregistrează-te aici!

Hai, apasă, apasă, apasă...apasăăăăăă!

Glumeam, eşti bine venit să te înregistrezi.

Elisabeta Báthory

In jos

Elisabeta Báthory

Mesaj Scris de Alexa la data de Vin Iul 19, 2013 4:42 am

Elizabeth Bathory, contesa-monstru de care s-a ingrozit istoria...

Adevarul despre Elizabeth Bathory este poate chiar mai ciudat si intrigant decat toate legendele, speculatiile si miturile populare infioratoare care s-au nascut in jurul ei. Contesa a fost una dintre cele mai crude, de temut si sangeroase personalitati ale tuturor timpurilor si un criminal in serie atat de feroce cum rar se consemneaza in istorie.

Nascuta - 7 August 1560

Decedata- 21 August 1614

Realitatea nu este intotdeauna numai lapte si miere asa cum ne-am dori. Istoria are si pagini mai putin curate. Istoria are si modelele ei negative, antieroii a caror viata ne fac sa ne apreciem si mai mult eroii si ne inspira in crearea povestilor de groaza. Oamenii nu sunt intotdeauna ceea ce par. Dincolo de un chip frumos si de o educatie aleasa, dincolo de aura de delicatete si fragilitate degajata de statutul de femeie, sub aparenta mastilor si a intrigilor politice, a pozitiei sociale sau a dorintei de a da uitarii faptele, exista fapte care cutremura prin malitiozitatea si cruzimea lor, exista comportamente care nu pot decat sa iti provoaca fiori pe sira spinarii. Se spune despre fascinanta si temuta contesa Elizabeth Bathory ca a fost una dintre cele mai crude si sangeroase personalitati ale tuturor timpurilor si un criminal in serie atat de feroce cum rar se consemneaza. Si s-ar putea ca totul sa fie adevarat...

Istoria nu se bazeaza insa pe legende cusute cu fir de minciuna si povesti de adormit copiii, are nevoie de fapte, dovezi, de realitate, de evenimente care au avut loc in timp si fapt. Adevarul despre Elizabeth Bathory este poate chiar mai ciudat si intrigant decat toate legendele, speculatiile si miturile populare infioratoare care s-au nascut in jurul ei. Cu siguranta ca Elizabeth Bathory nu a fost femeia vampir ce sugea sangele oamenilor si nici femeia canibal ce isi potolea foame cu carne proaspata de om, poate ca inclinatiile sale sexuale sunt incerte, poate ca practicile sale de magie si tehnicile cu care isi tortura victimele sunt doar un mit, insa mai mult ca sigura ca in numele dorintelor sale a curs mai mult sange decat i-a fost dat vreunei fiinte umane sa verse. Marturiile victimelor care i-au supravietuit dovedesc acest lucru, cadavrele si ramasitele umane mutilate gasite pe proprietatile din jurul castelului in care locuia contesa reprezinta fara doar si poate o dovada imposibil de contestat.


Ar fi putut avea totul

Ce cuvinte neexagerate, “la limita normalitatii” ar putea fi spuse despre Elizabeth Bathory pentru a o pune si intr-o lumina favorabila inainte de a arunca asupra ei stigmatul de “femeie monstru”? Elizabeth Bathory a fost si mama, avand un baiat si 3 fete (alti 2 copii ai sai au murit la varsta infantila). Din scrisorile cu valoare documentara datand din acea perioada reiese ca Elizabeth se folosea frecvent de puterea sa pentru a interveni in favoarea vaduvelor de razboi din Ungaria aflate in pragul unei saracii cumplite. Ceea ce o face cu adevarat cea mai interesanta si “de neinteles” femeie din istorie este faptul ca era o femeie frumoasa, talentata, extrem de inteligenta, instruita si culta, o persoana care avea totul si… societatea acelei vremi la picioare pentru a fi daca nu fericita, atunci cel putin multumita. Intr-un timp in care multi dintre nobili erau iliterati (chiar si barbatii despre care se presupunea ca sunt mai scoliti decat femeile), tanara contesa era capabila sa converseze ireprosabil in 3 limbi; limba maghiara, latina si greaca, beneficiind totodata de o educatie aleasa.
Mai mult, Elizabeth Báthory (Erzsébet Báthory) s-a nascut in august 1560 in sanul uneia dintre cele mai nobile, vechi, influente si bogate familii din Ungaria. Rudele sale beneficiau de putere sociala si politica – in familie existau mai multi printi, un cardinal, un var care prim-ministru al Ungariei. O alta ruda faimoasa era Istvan (Stefan Bathory), print al Transilvaniei, duce de Lituania si ulterior rege al Poloniei.

Omeneste vorbind, avea totul: tinerete, frumusete, avere. Insa pronia cereasca a uitat sa adauge si alte ingrediente vitale pentru a putea fi fericit: iubire, armonie, bunatate. Elizabeth a fost crescuta astfel incat temperamentul sau rece, impulsiv si crud sa avanseze treptat spre stadiile supreme ale rautatii. Personalitatea sa s-a dezvoltat intr-un mediu din care nu erau excluse comportamentele sexuale deviante, lesbianismul, libertinismul sexual si nici practicile de magie neagra si satanism. Inclinatiile sale spre promiscuitate manifestate de la o varsta destul de frageda au fost incurajate de personajele din jurul sau. La numai 14 ani, jucandu-se de-a dragostea cu baiatul unor tarani ramane insarcinata, insa copilul nascut ii este luat si dat spre crestere parintilor baiatului.

Fetita fiind, era egoista si de o insensibilitate iesita din comun, asistand cu mult sange rece la scenele brutale de justitie pe care cei din familia sa le aplicau servitorilor care comiteau greseli. O anecdota populara descrie un incident in care un sarac acuzat de furt a fost cusut in pantecul unui cal pe moarte si lasat sa moara, fiindu-i lasat doar capul afara. Se spune ca la varsta de 4-5 ani suferea de convulsii insotite de scurte accese de furie si de pierderi are control, ceea ce ar fi putut trada fie epilepsie, fie afectiuni neurologice, fie alta boala ce ar putea justifica comportamentul psihotic si deviant de mai tarziu.

La varsta de 11 ani, Elizabeth este promisa lui Ferenc Nasdy, razboinic renumit caruia i se prezicea o glorioasa cariera militara, chiar daca nu era tocmai un om erudit. La 15 ani se marita cu Ferenc Nasdy, de acum inainte contele urmand sa-i poarte numele. Casatoria celor doi s-a dovedit a fi, asa cum se presupunea, o afacere profitabila. Cu timpul, bogatia lor atinge un nivel atat de mare incat pana si regele Ungariei, Mathias al II-lea, din cauza costurilor ridicate ale razboiului, a imprumutat sume imense de bani de la cei doi soti. Contele si-a dorit razboiul, preferand campul de batalie unei vieti domestice. “Eroul negru al Ungariei” a facut sa curga mult sange pe campul de lupta. La fel insa si sotia sa. Ramasa singura la castelul Csejthe (Cachtice), aflat in vechiul regat al Ungariei (astazi teritoriu al Slovaciei) unde locuia, contesa a inceput sa-si viziteze matusa, contesa Karla Bathory. Despre matusa se spune era lesbiana si ca, impreuna, au luat parte la mai multe orgii cu femei…

Oglinzi, sange de om si… obsesia mortala a unei frumuseti eterne

Ce anume ai face pentru frumusetea ta? Pana unde ai fi dispusa sa mergi? Ti-ai plati propria frumusete cu un pret atat de mare… pretul vietii altora? Pana unde poate ajunge obsesia frumusetii eterne? Pana la varsarea de sange… Pana aici. Elizabeth Bathory a mers insa mai departe. Prea departe. Fara limite. Pana la nebunie si dementa. Pana la crima… Crime odioase comise in numele unei tinereti imposibile…

Se spune depre contesa Bathory ca era o femeie extrem de vanitoasa si de o frumusete deosebita (desi nicio persoana traind in acea perioada nu ar fi indraznit sa afirme contrariul despre o persoana de origine atat de inalta). In unele documente istorice este descrisa drept o persoana cu cosite lungi, de un negru abanos si o piele alba ca lapte, cu un trup voluptos, cu ochi de culoarea chihlimbarului ce straluceau noaptea precum ochii de pisica. Obisnuia sa se imbrace cu gust, fastuos, dupa moda si eticheta vremii, pe masura numelui sau sonor, scotand in evidenta ceea ce avea mai frumos. Intreaga existenta a lui Elisabeth a stat insa sub semnul narcisismului. Obisnuia sa se priveasca vreme indelungata in oglinda si era obsedata de propria imagine. Imbatranirea este insa inevitabila, iar cosmeticele vremii nu au putut stopa aparitia ridurilor.

Pe masura ce imbatranea si zi dupa zi frumusetea si prospetimea sa incepea sa se vestejeasca, atingand varsta de 40 de ani, Elizabeth devenea din ce in ce mai geloasa si invidioasa pe frumusetea si fragezimea pielii fetelor tinere care serveau la curtea sa. Si cu cat se inconjura mai mult de femei tinere, cu atat mai rea, mai cruda, mai sadica devenea. Era capricioasa, superficiala si niciodata nu puteai sa ii intuiesti starile de spirit. Orice greseala din partea servitorilor, cat de mica, era pedepsita fara mila, prin torturi bizarre, printr-o ingeniozitate si un machiavelism care nu puteau fi descrise in cuvinte. Oamenii sopteau in colturi ca prin vene nu ii curgea sange, ci rautatea, obsesia pentru frumusete fara de moarte si ca prin gesturile ei vorbeste diavolul…

Nu stim cand s-a privit prima oara Elizabeth in oglinda si a realizat ca frumusetea ei se vestejeste. Nu stim cum a ajuns la concluzia ca sangele pur de fata neprihanita ii poate sterge anii, cruzimea si ridurile inscrise pe fata... desi se spune ca irationalitatea a fost declansata in momentul in care i-a adresat o palma uneia dintre slujnicele care o pieptana si sangele a indraznit sa tasneasca pe nas... Poate a fost de vina lumina inselatoare caci privindu-se in oglinda a observat ca sangele are un efect miraculos si ca acolo unde i-a atins pielea ridurile au disparut. Nu se stie daca l-a vazut ca pe un miracol, revelatie sau o promisiune de vesnica tinerete si frumusete. Nu se stie cat adevar exista in speculatiile conform carora contesa se folosea de un mecanism bizar numit “iron maiden” (fecioara de metal) pentru a stoarce sangele din trupul fetelor virgine, daca torturile sale erau insotite si de ritualuri de magie neagra, daca obisnuita intr-adevar sa se scalde in sangele acestora sau chiar sa-l bea, daca credea cu adevarat in nemurirea promisa de sange. Anumite fapte, chiar si cele prezentate in istorie drept reale, nu pot fi verificate. Se pare insa ca de aici a inceput totul si ca de acum incolo de sub chipul de femeie-inger a iesit la iveala monstrul…

Fata cruda a istorie: “Doamna sangeroasă” si torturile sale infioratoare

Contesa Bathory isi batea slujnicele, le musca de obraji, fata si gat sau de diferite parti ale corpului pana la sangerare, le mutila si le amputa membrele, le taia degetele cu foarfeca, le ungea trupurile cu miere si le expunea afara insectelor, le infometa pana mureau, le batea, le tortura cu metale incinse, ceara topita, cutite, cuie, ace, le punea sa se dezbrace si sa-si continue activititatile domestice obisnuite sub privirile barbatilor, etc. O slujitoare de la castelul sau a initiat-o in tainele si ritualurile magice. Se spune ca Dorottya Szentes, Darvulia si majordomul pitic Johannes Ujvary ii inlesneau comiterea crimelor, ajutand-o sa gaseasca fecioarele si participand la atrocitati.

Nimic din toate acestea nu i-au adus inapoi tineretea fizica, insa atrocitatile sale au continuat si dupa 1604, dupa moartea sotului sau, atragand atentia autoritatilor vremii (crimele au avut loc pe o perioada de peste 20 de ani). Cu toate incercarile si stradaniile de a apara renumele unei aristocratii iubite, faptele contesei au fost prea izbitoare si evidente ca sa poata fi tinute sub tacere. Au existat in jur de 600 de victime, servitoare, fete umile, fete de taran, dar si fete nobile (610 conform jurnalului contesei, 650 conform altor surse). In ciuda acuzatiilor de vrajitorie, crime si alte atrocitati, gratie pozitiei sale inalte din societate si pentru evitarea unui scandal de proportii, contesa nu a fost nici decapitata, nici spanzurata, nici arsa pe rug. De fapt, Elizabeth nici nu a participat la propriul proces. Nu putini sunt cei care sustin ca multe dintre atrocitatile comise de contesa sunt de fapt un produs al intrigilor politice si al conflictelor pentru putere, rivalitatea dintre familia Bathory si dinastia Habsburgica fiind considerata un potential motiv pentru conspiratiile impotriva-i.

Contesa a fost intemnitata pe viata in propriul castel si izolata in propria camera printr-un zid, nepermitandu-i-se contactul cu nimeni. Moarta vie a fost ingropata in castelul in care planuia cum sa fure tineretile si vietile altora. In august 1614, Elizabeth Bathory a fost gasita moarta in camera sa. Avea 54 de ani. In ciuda tuturor jertfelor de sange, nu mai era nici tanara, nici frumoasa Mainile sale nu au strans in mana nicio cruce. De ce? Poate pentru ca era protestanta, veti spune… Buzele ei nu au rostit nicio rugaciune… De ce? Poate pentru ca nu credea in Dumnezeu, veti raspunde. In mintea ei nu a existat nicio clipa cainta, remuscarile, regretul sau indoiala ca tot ce a facut a fost gresit. Buzele si sufletul ei nu au cerut niciodata iertarea. De ce?... Va las pe voi sa raspundeti unor intrebari in fata carora pana si istoria da perplexa din umeri...

Poze Cu Elizabeth Bathory

portret ce se poate vedea si la fostul ei castel care apartine acum Ungariei. Dupa expresie si postura poti sa-ti dai seama ca nu avea nici un regret pt crimele savarsite. Cand stii ce a facut te pot trece fiori pe sira spinari stiind ca acest portret a fost facut cand ea isi desfasura crimele pt sange

alt portret din vremea cand ucidea
avatar
Alexa
Nivel 3
Nivel 3

Mesaje : 758

Data de inscriere : 14/07/2013


Vezi profilul utilizatorului http://povesti-intunecate.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Elisabeta Báthory

Mesaj Scris de Alle. la data de Sam Iul 27, 2013 5:33 pm

frumoasa si ea...ce sa zic..
avatar
Alle.
Nivel 2
Nivel 2

Mesaje : 458

Data de inscriere : 18/07/2013


Vezi profilul utilizatorului http://povestidetotfelul.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Elisabeta Báthory

Mesaj Scris de alexx12 la data de Mier Aug 21, 2013 2:52 am

A fost un documentar in care a aparut si ea, pe national geographic.parca "Turnul Londrei"...asta aduce putin a bloody merry (cea din istorie, nu aia pe care o invoci cu oglinda)...
avatar
alexx12
Nivel 2
Nivel 2

Mesaje : 107

Data de inscriere : 08/08/2013


Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Elisabeta Báthory

Mesaj Scris de Alexa la data de Mier Aug 21, 2013 3:09 am

a fost documentar cu ea? Cand? Ma rog si asa nu deschid TV-ul decat din greseala deci...
avatar
Alexa
Nivel 3
Nivel 3

Mesaje : 758

Data de inscriere : 14/07/2013


Vezi profilul utilizatorului http://povesti-intunecate.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Elisabeta Báthory

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum