Capcana de Suflete

[i][/ Niciodată nu am crezut în supranatural. Consideram că e doar o prostie, ceva inventat pentru a distra oamenii și care s-a traansmis de la o persoană la mai multe. Mare greșeală, nu demult mi-am dat seama că el chiar există. Iadul însăși există.
Din cauza plictiselii deseori încercam să efectuez invocări ale spiritelor și alte chestii ca citirea poemelor blestemate sau efectuarea unor rituale periculoase, dar s-au dovedit a fi un nimic. O săptămână în urmă am găsit un alt ritual cu ajutorul căruia puteai să tragi o privire în Iad, să vezi cum e el și ce prezintă. Era nevoie de 3 oglinzi, 3 lumnări negre și de o cameră curpinsă de întuneric unde trebuie să se efectueze ritualul. Acesta mergea doar în nopțile cu lună plăină. Credeam că e o altă prostie fără de sens, dar nu, nu am avut minte și am decis să încerc și asta. După ce am strâns 3 oglinzi și am cumpărat 3 lumnări, am făcut ritualul ieri. ”Capcana de Suflete” se numea.
Deci, toată chestia asta decurgea astfel: la miezul nopții, într-o cameră cuprinsă de întuneric așezi în fața ta 3 oglinzi. Una în centru, iar cele 2 în dreapta și respectiv stânga. În fața fiecăreia trebuie să fie aprinsă o lumânare aprinsă. Oglinda din stânga trebuie să arate Iadul, cea din dreapta – sufletele celor prinși acolo, iar în cea din centru trebuia să se afle Moartea. Pe ner, unde am găsit ritualul, scria că nu trebuie să o privesc în ochi timp de 10 minute, câît durează ritualul, altfel ea îmi va fura sufletul și voi rămâne prins în tărâmul groazei. Ei bine, așa cum eram singur acasă atunci, am decis să o fac. Am așezat oglinzile și lumânările cum trebuie, am citit acea incantație ciudată pe care nu o înțelegeam și am început a privi în oglindă. Tot ce vedem era doar reflecția mea, în toate cele 3 sticle. Așteptam să se întâmple acel ceva minunat ce ar fi demonstrat existența supranaturalului, însă nu se întâmpla nimic, doar eu și lumnările eram în orglinzi. Am stat așa cam 5 minute, tot privind pe rând în fiecare din ele. Trebuie să recunosc că la un moment dat m-a luat un frison ușor, și credeam că iată, poate va începe, dar nu, nimic. Cu toate astea, mă străduiam să nu privesc sticla din mijloc. Atunci, am observat, încet încet, cum reflecția lumânării din stânga pâlpâia, de parcă era ceva ce ardea în ea. Atunci, mi se păru că nu mă mai aflu în camera mea, ci în vid. În jurul meu era doar negru. Numai eu și ritualul existam atunci. Încet cu încetul, se contura ceva roșu în suprafețele sticloase, și în cea din stânga am văzut un om ce ardea în acea flacără. Era cuprins total de foc, iar apoi, în jurul lui, apăreau alți oameni care se aflau în aceeași situație. Cu toții ardeau în flăcări. Atunci m-am speriat, credeam că visez sau doar mi se pare și am încercat să îmi acopăr fața cu mâinile, însă nu... nu mă puteam mișca. Eram blocat și speriat. Atunci, mi-am îndreptat privirea spre oglinda din dreapta: am văzut acolo o mulțimea de oameni ce mă priveau. O mulțime de ochi jalnici ce cereau ajutor. Unii din ei întindeau mâinile spre mine, iar alții strigau, deși nu le auzeam sunetele. În oglinda din mijloc încă era reflecția mea, dar era ceva foarte straniu. Ochii mei, acoli, erau roșii. Pentru o clipă am făcut un contact vizual, iar apoi, mi-am dat seama că era o greșeală. În locul copiei mele din lumea sticlei, a apărut o bătrână scheletică, cu ochi mari și golbați, toșii, și cu dinți ascuțiți ca de lup. În jurul ei era o lumină roșie. Am încercat iar să mă mișc, dar nu puteam. Moartea întinse mâna ei osoasă spre mine, și peste o clipă aceasta părăsi lumea iluziilor, ajungând în realitate. Se milca încet spre mine, iar eu, fiind speriat de moarte, începusem să răsuflu greu. Priveam când in dreapta, când în stânga, la cei ce ardeau in Iad și la sufletele ce se chinuiau și mă chemau acolo. Mâna osoasă ajunse la mine și mă apucă de gât. Credeam că mă va trage spre ea, dar nu asta făcea. Mă ținea de gât și mă strângea ușot, privindu-mă direct în ochi. Mi se părea cum aud loaptele ei, cum zicea ceva de suferința eternă și focul necruțător. E clar că atunci încerca să îmi ia sufletul. Aș fi leșinat, dar nu puteam, așa cum încă eram blocat. Deodată, se auzi un câine ce lătra afară, iar sunetul lui era atât de tare, încât Moartea întoarse capul spre fereastră și slăbi puțin din strânsoare. Atunci , mi-am revenit și am observat că mă aflu în camera mea. Cu toate forțele adunate, am lovit oglinda din mijloc cu piciorul, iar ea căzu pe spate. Am auzit și țoipătul osoasei care a fiost stresată de acest gest. Atunci, m-am târât până la întrerupător și am aprins lumina. În oglinzi nu mai era nimic, dar am decis să mă asigur că scap de acest coșmar așa că am luat un ciocan de la balcon și am spart toate oglinzile, iar cioburile le-am aruncat la gunoi.
Desigur că eram speriat atunci și încă panicat, dar am reușit să mă calmez într-un fel. Am observat că de după acest eveniment nu mă prea bucur de lucruri, nu mă prea entuziasmez, nu mă sperii, de parcă nu mai am emoții. Totul e destul de ciudat. Poate totuși Moartea a reușit să îmi facă ceva, dar nu asta e cel mai important. Ce mă sperie și mai tare e că, acum 2 ore, când am ddormeam, am visat că făceam acel ritual iar, iar Moartea, care era în oglindă, îmi spunea ”Data trecută nu ți-am luat sufletul, dar de data asta, neapărat voi reuși”.
i]


Scuzați greșelile, nu am avut timp să le corectez.