Nopti intunecate

Era o noapte senina de vara, iar luna plina stralucea palid deasupra varfurilor copacilor. Strada era pustie, doar cateva voci de copii se auzeau de pe o banca. Acestia eram noi. Eu, Simona, impreuna cu prietenii mei, Raluca, Ana, George, Madalina si cei doi indragostiti, Alexandra si Mihai. Cine mai stie despre ce vorbeam…? Tot ce stim este ca miezul noptii trecuse pe langa noi de mult. Casa din fata era cea mai veche din oras, cu plante acoperindu-i peretii si geamuri sparte. Ca orice casa veche, se zvonea ca ar fi bantuita. Asta nu l-a oprit pe un doctor de la spitalul din oras sa o cumpere.

- Ce-o fi in casa aia? zise George.

-Am o idee, raspunse Madalina. Masina dr. Acula nu este in curte, deci probabil e la spital. Hai sa intram sa vedem!

- Nu cred ca e o idee buna, zise Ana.

Totusi, toti am vrut sa intram, asa ca Ana a trebuit sa se supuna. Curtea era intunecata si plina de buruieni, iar usa era incuiata. Nu a rezitat mult, insa, in fata toporului insangerat pe care l-am gasit in gradina. Intrand in casa, am gasit un hol ingust, cu mobila veche si pereti cu tapetul scorojit. Prin casa se auzeau tipete infioratoare. Nu ne-am dat seama de unde vin, asa ca am decis sa ne despartim: eu, Raluca si Madalina am coborat la subsol, Ana si George au ramas la parter, iar Alexandra si Mihai au urcat la etaj. O usa alba ne-a aratat un rand de trepte ce coborau in intuneric, luminate doar de lumanari. In capatul lor, o noua usa, de data asta din lemn intunecat. Am deschis-o cu greutate si, odata intrate, aceasta s-a inchis in spatele nostru. Camera era doar o pivnita plina cu butoaie de vin, sau cel putin asa credeam noi. Din intunericul camerei pareau sa vina tipetele, dar acestea s-au oprit  odata cu aparatia unei siluete intunecate. Privindu-o, mi-am recunoscut noul vecin, doctorul Acula. Era palid, cu doi ochi galben-aprins, care parca straluceau, si o pereche de colti rasarind din spatele buzelor subtiri. Expresia lui era furioasa si, inainte sa ne dam seama, a apucat-o de brat pe Madalina, tragand-o in intuneric. Am profitat de momentul cand s-a intors cu spatele pentru a deschide usa si a o lua la fuga pe scari. Nu ne-am uitat in urma, stiind ca doctorul este in spatele nostru.

Am ajuns sus, intr-o sufragerie mica si aglomerata. M-am oprit o secunda, iar Raluca nu era nicaieri. In schimb, in fata mea era doctorul, cu o expresie infometata. Coltii lui se apropiau de gatul meu si abia putea sa respir de frica…

Deodata, doctorul cade pe lemnul prafuit al camrei, iar in spatele lui o vad pe Raluca, tinand o tigaie de aluminiu in mana, cu o expresie pe jumatate victorioasa, pe jumatate amuzata. Ne-am ascuns repede in bucatarie, la timp pentru a-l vedea pe doctor prin gaura cheii cum urca scarile de lemn, ce scartaie la fiecare pas. Cateva minute au trecut, fara ca noi sa putem respira normal. L-am vazut apoi coborand, cu gura plina de sange, si trantind ce-a mai ramas din usa de la intrare in urma sa.

N-am mai stat nicio clipa. Am urcat scarile, incercand sa nu facem zgomot, si ne-am oprit in fata unui dormitor cu usa larg deschisa. Privelistea dinauntru ne va bantui cosmarurile mult timp de acum inainte. Alexandra, intinsa pe covorul verde, palida si cu o urma de muscatura pe gat. Deasupra ei, statea aplecat Mihai, plangand. L-am vazut pe doctor intrand pe geam in spatele lui si nu am asteptat sa vedem continuarea. Tipatul lui, ingrozit, in timp ce alergam pe scari, ne-a fost de ajuns. Am iesit din curte, impiedicandu-ne de plante, pana cand am inchis in urma noastra portile de fier forjat. Pe banca, stateau Ana si George, care ne-au povestit cum s-au speriat la auzul tipetelor noastre. Le-am povestit tot ce am vazut, iar, dupa ce povestea s-a sfarsit si soarele se ivea la coltul cerului, Ana a jurat ca se va razbuna.

Foarte tare , Good Job.

Mersi dar mai sunt vro 6 parti   

foarte tare astept next si sa le pui in acelasi topic.

Zilele trecusera, dar amintirea doctorului ramasese vie in mintea noastra. Ne-am facut planuri si planuri, dar niciunul nu parea sa fie bun. Pana la urma, ne-am hotarat. Il vom vizita din nou pe doctor, ziua. Eram adunati in jurul mesei din bucataria Anei, cu pahare de suc de portocale, cateva medalioane cu crucicilite cumparate de la biserica, o legatura de usturoi, pusa in partea cealalta a camerei pentru ca mirosea prea puternic si multe articole despre vampiri scoase de pe Internet. Alexandra, Mihai si Madalina fusesera dati disparuti, dar noi stiam prea bine ce se intamplase cu ei. Totusi, eram convinsi cu nimeni nu ne-ar crede daca am spune.

Astazi era ziua in care am hotarat sa ne punem planul in aplicare. Eu, Raluca, Ana si George eram pregatiti. M-am dus in baie, sa caut baterii pentru lanterna, cand un ciocanit in usa m-a facut sa inghet. Cine putea fi la ora 6 dimineata, cand abia se crapa de ziua? Ana veni spre mine, speriata, iar Raluca si George se indreptau spre usa. Am stabilit ca noi doua sa ne ascundem si, daca era cine credeam noi ca era, sa atacam imediat. Usa se deschise incet, iar din spatele ei ne zambea Mihai. Avea parul ciufulit, dar in rest nicio zgarietura, iar zambetul ii parea aproape fericit. A intrat fara sa il poftim, pentru ca eram toti prea uluiti pentru a scoate macar o vorba. S-a asezat la masa, parca ignorandu-ne, si s-a avantat intr-o poveste despre cum a reusit sa scape de doctor. Nu am auzit mare lucru, doar ceva despre ascunsul in gradina, pentru ca eram prea ocupata sa fiu fericita ca nu a patit nimic si sa-mi verific ceasul, ingrijorata ca ii va lua prea mult sa termine de vorbit. Nu am reusit sa aflu. In mijlocul unei propoziti, se auzi o alta bataie in usa.

- Asteptati pe cineva? Intreba Mihai.

- Chiar deloc, a raspuns George.

M-am grabit sa deschid, pentru a ramane socata a doua oara intr-o singura zi. Madalina ma privea, plina de zgarieturi si cu hainele rupte, si tremura speriata. Nu ne venea sa credem si deja ne asteptam sa apara si Alexandra.

- Cum ai reusit sa scapi de dr.Acula ? intreba Mihai, privind-o insistent.

- M-am ascuns dupa un butoi din pivnita. Stiati ca tine sange in ele?

I’am ascultat si ei povestea despre cum a reusit sa iasa din casa cat doctorul era plecat, dar, avand-o pe ea pentru comparatie, Mihai nu imi paruse la fel de speriat, nu ii auzisem tremurul din voce la fel de clar. Am pus-o, totusi, pe seama socului. Pana a terminat, soarele era deja in varful cerului, iar noi eram pregatiti sa intram in casa veche si intunecata a doctorului.

Casa parea incojurata de o ceata subtire, ce se strecura printre plantele dese din gradina. Dinauntru nu se auzea niciun zgomot, niciun indiciu ca ar fi cineva acolo. Totusi, usa era intredeschisa, iar prin ea am intrat din nou in holul micut. Parea diferit in lumina zilei, fara colturi intunecate si fara umbre sinistre. De data asta nu ne-am mai despartit, desi nimeni nu ar fi crezut ca intr-o casa asa de linistita s-ar putea intampla ceva rau. Am urcat incet, incercand parca sa nu deranjam praful adormit pe trepte. Totusi, din nou, m-am grabit sa judec. Am fost deodata intampinati de ciocanituri puternice, care veneau in acelasi timp de peste tot si de nicaieri si care au inceput si s-au terminat la fel de brusc.

Am ajuns iarasi pe coridorul de la etaj, unde usa de la dormitor era la fel de larg deschisa. Parea ca totul ramasese la fel cum il lasasem data trecuta, cu exceptia urmelor de pe covorul unde fusese Alexandra.

Am vrut sa ii spun ceva lui Mihai,o incercare de al consola,dar cand m-am intors nu l-am gasit nicaieri.Nici macar pasii lui pe lemnul podelei. Incercand ficare camera,cercetand fiecare coltisor,nu am gasit nici macar o urma de-a lui. Ne-au primit doar cateva umbre ce sopteau pe la colturi si fire de praf ce alunecau pe razele soarelui. O singura camera careia nu ii trecusem pragul ne astepta in capatul celalat al holului. Cu cat ne apropiam inimile ne bateau din ce in ce mai tare.

Usa se deschise cu un scartait prelung, scotand la iveala ceea ce parea sa fie singura camera ingrijita din casa.Nici urma de praf pe podeaua de lemn, in perdelele rosii de catifea, trase pentru a nu lasa nicio urma de lumina sa patrunda, sau pe noptiera din cires lacuit.Dar abia daca am observat toate astea. Ochii nostri erau abatuti asupra patului cu baldachin din mijlocul camerei, unde, desupra cersafului bleu de matase, printre pernele de catifea albastra, se zarea o fata palida, aproape la fel de alba ca si doctorul, cu ochii albastri larg deschisi, relfectand parca lumina slaba a camerei. Parul blond sa revarsa in bucle frumos pieptanate peste umerii acoperiti de o rochie alba. De mai aproape, insa, ne-am dat seama ca este ceva in neregula cu ea. Nu respira. Pieptul nu ii urca si cobora ritmic, iar printre buzele intredeschise nu iesea niciun suflu cald.

Parea ireala, si totusi acolo, iar in ochii ei citeam cea mai profunda tristete. Pe o perna, langa ea, statea o bucata de hartie ce parea rupta dintr-un jurnal. Am incercat sa citim, am intors pe toate partile scrisul, dar nu am putut descifra literele care parca radeau de noi:

,,ema. lsroau un e erofat eamr,adr utsi ac iiac ovi iags ec tacu. A-im ttismi armhceae ed al reoiklmti grnitei, air mcau eset ami poparae ac tdiincoaa. Ae erodam, ucm a uafct is aapn mcau, adr msrpeit ac es av zrtei daucrn. Eaor ec o as npsua dacn av eevda uottl ttaa ed tbicshma ? Eaor o as ife aaausprt ep eimn? O as ife souubcraa as camrpiesa o a aodu sasna ? Un drce ac opt izrnidan as rpse ac av eaarmn, adr mii ceodrs ramca o rteirae, aecv eacr ia-sm’’

Am bagat repede pagina in buzunar, pentru ca auzeam scarile tipand sub greutatea cuiva, cineva care mergea repede. Nu mai aveam mult timp, dar pe unde puteam iesi? Nu am avut vreme decat pentru a schimba o privire speriata. Apoi, usa infatisa silueta inalta, intunecata si acoperita cu o mantie neagra a doctorului. Ne privea mirat si furios, iar printre coltii albi ii tremura un marait salbatic.

prea genial

Am ramas uimiti, vazand cum pasii doctorului se apropiau, scartaind pe podea. Parca din reflex, mainile mi-au zburat catre draperii si le-am dat la o parte, lasand razele soarelui sa-si faca loc prin geamul muradar. Doctorul ramasese in mijlocul unui pas, iar mana pe care cazuse lumina se inrosise. In ochi i se citea furia, dar nu putea veni mai aproape de noi, asa ca ramase in coltul holului, pe care intunericul ramasese cazut precum o perdea. Stiam ca, daca o luam in directia opusa si coboram repede, nu avea cum sa vina dupa noi. Am alunecat pe sub cadrul usii, lasand in urma intunericul care parca venea spre noi, cu bratele sale intortocheate.

Dar, inainte sa ajung la parter, m-a trecut un fior rece pe sira spinarii. In fata ii vedeam pe George, Ana si Madalina, alergand pe scari in graba. Dar nici urma de Raluca. Ramasese in urma, si fara indoiala ca doctorul o prinsese. Nu am stat sa ma gandesc la consecinte, pur si simplu am fugit inapoi, lasandu-ma cuprinsa de intuneric, si am cautat-o din privire. Nu a durat mult. Prin ceata, se zarea silueta in forma de mantie a gazdei noastre, tinand de mana o fata subtire, careia i-ai fi dat 15-16 ani daca n-ai fi cunoscut-o. Coltii lui pareau si mai luminosi acum, in intuneric, si se apropiau de gatul victimei, unde jugulara iesea in evidenta mult mai mult decat ar fi trebuit. Tipetele sfasietoare ieseau unul dupa altul, iar ochii mei erau plini de lacrimi. Totusi, acelasi curaj nebun care ma dusese aici m-a facut sa raman. Am cotrobait prin geanta pusa peste umarul drept. Ce aveam acolo? Cateva lumanari… Nu erau bune. Trebuiau aprinse cu ceva. Usturoi. Sigur aveam si usturoi, dar nu reuseam sa ajung la el. Poate ca, in graba noastra, l-am lasat in coltul bucatariei. Apoi, am dat cu mana de ceva rece, subtire, si, urmandu-i conturul, am vazut ca sa despica in trei. O cruce. Am decis sa sper ca miturile despre vampiri si lucruri sfinte erau adevarate si am scos repede crucea din buzunarul interior.

Era prea tarziu. Coltii erau infipti bine in gatul Ralucai, iar ea era prea speriata ca sa mai spuna ceva. Sau poate lesinase. Era greu sa-mi dau seama. Dar totusi, am indraznit sa sper. M-am apropiat de gatul lui si l-am atins usor cu crucea. Se auzi din nou un marait, in timp ce pielea lui se facu la fel de rosie precum mai devereme, in camera. Un liliac mare si negru aparu in fata mea, apoi disparu in intuneric. Deci, doctorul se putea transforma in liliac…

Am lasat asta, totusi, hotarata sa-mi amintesc din nou mai tarziu. Am incercat s-o trezesc pe Raluca, dar aceasta nu-si revenea. Atunci am vazut o silueta intunecata, careia nu-i puteam descifra trasaturile. Se apropia usor si intinse mainile spre Raluca.

- George? am intrebat, nesigura.

Dadu din cap si o lua in brate, mergand usor in fata mea. Toata casa era intunecata, precum o noapte care se lasase in mijlocul zilei. A dus-o pana la pragul usii, apoi a disparut. Am vazut ca usa era incuiata, asa ca m-am gandit ca a plecat sa caute cheia. Apoi, l-am vazut din nou, cu Madalina si Ana in stanga si in dreapta.

- Ati reusit! zise Ana zambind, dar zambetul ii pali cand o vazu pe Raluca. Ce-a patit?

- Doctorul a muscat-o, am zis, realizand abia atunci cat de speriata eram. Daca n-ar fi fost George sa o aduca pana aici…

George m-a privit ciudat, si atunci am inteles. Nu fusese el. Dar cine? Cine putea sa ne ajute in casa asta? Doctorul iesea din discutie, Mihai probabil ca nu reusise sa scape de data asta… Poate ca zvonurile despre fantome nu erau doar zvonuri.

- Aveti cheia? am intrebat.

Sigur puteam sa le povestesc altadata, cand toti vom fi in siguranta. Madalina scoase la inaintare zambetul ei de „ti-am luat-o inainte” si zdrangani un rand de chei vechi si ruginite. Le-am incercat pe toate, iar eu am continuat sa-mi tin mana strans pe cruce, privind cu atentie prin intuneric. Am fost usurata cand usa s-a deschis, cu scartaitul ei deja obisnuit, si am privit din nou la buruienile din gradina. Pasind pe treptele casei, un gand era clar in mintea mea: Nu aveam sa ma mai intorc vreodata.

George o cara pe Raluca, leganandu-se usor, cu Ana plangand in spatele lui. Am suspinat. Era o zi prea frumoasa pentru ca noi sa fim atat de tristi…

Deodata, am observat umflatura din buzunarul meu. Am scos la lumina foaia de hartie, care imi iesise complet din minte. Literele nu pareau sa aiba nici un sens, dar stiam ca nu voi renunta sa incerc sa le descifrez…

continua te rog...e genial

prea tare !!!

Camera era luminata de doua neoane care aruncau umbre pe peretii verde-praz. Usa de la balcon era intredeschisa, pentru ca seara de vara era sufocant de calda. Stateam pe covor, sprijinita de marginea patului, cu mana in punga interminabila de chipsuri cu sare. In stanga, statea Raluca, cu pielea usor mai palida si cearcane din cauza ca nu reusea sa dorma noaptea. In rest, insa, era ea din totdeauna. Ana se intinsese pe spate, privind ganditoare la tavan, langa Madalina, care era asezata turceste, cu urmele de zgarieturi aproape vindecate. George abia venise si era inca in picioare, privindu-ne, cu o bucata de hartie in mana.

- Am reusit, spuse el, cu un zambet larg.

Ne-am ridicat toate instantaneu. Stiam ce inseamna. George descifrase mesajul de pe pagina gasita in casa doctorului. Se lasa linistea, cu totii asteptand sa vorbeasca cineva.

- Ce scrie? zise Ana, in cele din urma.

- Pai… am lucrat o saptamana, incepu el. Mi-am dat seama ca literele sunt amestecate, dar am sperat sa existe un fel de model…

- Nu conteaza, zise Madalina usor enervata, dovedind ca personalitatea ii ramasese intacta. Zi odata ce scrie.

Ne intinse o pagina de caiet de matematica, pe care erau scrise in graba cateva randuri:

„mea. Orasul nu e foarte mare, dar stiu ca aici voi gasi ce tacu caut. I-am simtit chemarea de la kilometri intregi, iar acum este mai aproape ca niciodata. Ea doarme, cum a facut si pana acum, dar presimt ca se va trezi (curand?). Oare ce o sa spuna cand va vedea totul atat de schimbat ? Oare o sa fie suparata pe mine ? O sa fie bucuroasa sa primesca o a doua sansa ? Nu cred ca pot indrazni sa sper ca av va ramane, dar imi doresc macar o iertare, ceva care sa-mi”

Deci, femeia din casa urma sa se „trezeasca” . Am privit fascinata la descoperirea lui George, iritata de intrebarile pe care le ridica, infinit mai multe decat raspunsurile pe care le oferea. Cine era femeia aceea? Care era povestea ei si a doctorului? Si care era lucrul care il „chemase” pe doctor in orasul acesta „nu foarte mare”?

- Multumesc, George, am zis, totusi, stiind ca vom reusi sa gasim semnificatia impreuna.

George zambi, oarecum obosit, ceea ce ma facu sa ma simt vinovata ca l-am rugat sa descifreze mesajul. Ana ne invita pe toti in bucatarie, ca sa sarbatorim cu o pizza. Se indrepta spre usa si, chiar in clipa in care atinse clanta, Raluca spuse:

- E incuiata.

Toate capetele din camera s-au intors spre ea, surprinse sa afle ca are dreptate.

- Cum ai stiut? a intrebat Ana.

- Pur si simplu, a raspuns ea, fie ascunzandu-ne ceva, fie neavand alta explicatie.

Dar nu prea conta acum, doar daca Raluca nu avea puteri magice care sa ne scoata din camera. Usa era incuiata, o usa fara cheie pe care nimeni nu o atinsese. Am incercat sa o doboram, dar parea deodata facuta din otel. Simteam frica zburlindu-mi firele de par de pe brate. Ana ma vazu si se duse sa inchida geamurile de la balcon. Trase perdeaua, pasi, apoi un tipat ne facu pe toti sa tresarim. Ana nu se mai intorcea, si am simtit cum genunchi incep sa-mi cedeze. Am facut doi pasi spre balcon, tinand-o de mana pe Madalina, pana cand pe geam se ivire siluete intunecate, care sclipeau din ochii albi stralucitori spre noi. Cineva alerga pe hol. Un zgomot puternic. Lumina se stinse…

Am vazut perdelele tragandu-se la o parte si dezvaluind stelele de afara, care se confundau aproape cu perechile de ochi. Madalina tipa ascutit si am simtit cum mana i se desprinde din a mea.

- Raluca? am soptit, incercand sa-i caut ochii verzi.

Nici un raspuns, dar se auzi alt zgomot, a ceva cazand. Din spate venira valuri de lumina, iar George ma lua de mana si am fugit impreuna peste usa lovita de podea. Nu m-am mai uitat sa vad fetele creaturilor de pe balcon, ci am fugit pana in hol, unde am ramas impietrita. Ne-am uitat unul la celalt, amandoi dorind, pentru cine stie ce motiv, sa ne intoarcem. George deja incepuse sa mearga, cufundandu-se, rapid, in intunericul noptii de afara. Am intinsa mana, apucand ezitant clanta. Dar n-am apucat sa o apas, pentru ca am observat o alta mana care ma apuca pe mine de umar. Era rece, alba, si parca insotita de un corp invizibil, ai carui ochi ma fixau cu o staruinta infioratoare. Se lasa iar intunericul, dar de data asta era altfel. Era un intuneric linistitor, intunericul din fiecare noapte, cand ochii se inchid si adorm…



Am deschis ochii si trebuia sa fi dormit, pentru ca tocmai ma trezisem. Camera din jur era frumoasa, familiara, si totusi complet straina. Am intors capul pe geam si privelistea de afara a facut sa para ca visul inca nu se terminase.

Preaaa tare !!

Tare  

Eminescu2!!! Asa o sa te strig !!Talent frate...nu gluma!

Totul in camera parea luminos, din cu totul alta lume decat casa doctorului. Era decorata cu mobilier vechi, din cine stie ce secol trecut. Totul era alb, de la podea si pereti pana la balerina care se invartea daca deschideam cutiuta muzicala de pe noptiera. Geamul infatisa o priveliste la fel de alba. Vag conturate pe cerul albicios se vedeau varfuri de munti, acoperite de zapada, care se pierdeau intr-o ceata deasa, astfel ca nu le puteam vedea sfarsitul. Ma simteam ca si cum as pluti, ca si cum castelul se afla in mijlocul norilor. Gandul m-a facut sa zambesc. Castelul meu din nori…

Totusi, cu cat mai alb parea acest castel -si eram sigura ca aproape se confunda cu zapada-, cu atat devenea mai infiorator. Era atat de liniste. Linistea dinaintea unei furtuni, chiar si fara norii de pe cer. Sau, poate mai bine zis, o liniste de mormant. Oare chiar asa era? Acest loc avea oare sa-mi serveasca drept inchisoare pana la moarte? Si cine ma adusese aici? Oare mai erau alte camere albe, la fel ca asta, in care tocmai se trezisera prietenii mei?

Abia acum imi atrase privire usa, bineinteles alba, de pe peretele opus, desi simpla idee ca ar putea fi descuiata imi parea ridicola. Camera asta era celula mea. Am facut cativa pasi mici. Si, deodata, in linistea care ar fi facut caderea unei pene sa para zgomotoasa, cateva ciocanicturi in usa au parut adevarate tunete.

- Pot sa intru? se auzi vocea Ralucai.

Am dat din cap, lucru cam prostesc din partea mea, dar parca nu indrazneam sa scot nici un sunet. Totusi, usa se deschise si era in fata mea intr-o secunda. Parea la fel de alba ca tot ce ne inconjura.

- Raluca, ce bine imi pare sa te vad! am zis strangand-o in brate. Sunt si ceilalti aici? Ai vreo idee ce e locul asta?

- E castelul doctorului. Suntem in Alpii Francezi, daca nu ma insel, si cel mai apropiat oras e la cateva mii de kilometri. Practic, suntem intr-o inchisoare la capatul pamantului. Madalina e in camera din dreapta, dar doarme, iar Ana si George sunt la etajul de deasupra. E cam 7 dimineata si e luni.

- De unde stii?

- Nu sunt sigura… Doar ca am avut viziuni ciudate in ultima vreme. Am vazut maini care ne trag spre intuneric si castelul din munti. Pana acum am vazut-o pe femeia din casa. Doar ca in viata. Si plimbandu-se prin castel. Crezi ca are vreo legatura cu pagina de jurnal?

- Asa m-am gandit si eu, am zis. De cand se intampla asta?

- Pai… Cred ca de cand m-a muscat doctorul. O fi vreo chestie de vampir…

Am zambit, incercand sa inteleg cat mai multe. Prietena mea de la gradinita era un fel de clarvazatoare, noi eram inchisi intr-un castel ca al lui Dracula, prin care femeia aceea se putea sau nu sa se plimbe chiar in acel moment. Oare era vampir, la fel ca doctorul, si noi o vazusem intr-un fel de transa? Oare ea il chemase pe doctor in camera in ziua cand a muscat-o pe Raluca? Asta ar explica de ce doctorul a spus ca se va trezi. Dar nu explica de ce ne-au adus aici. Oare era pentru ca stiam prea multe?

Da, asa trebuia sa fie. Totul se potrivea. Ba nu! Doctorul ajunsese in orasul nostru pentru ca il chemase ceva… Sau, poate, il gasise, si acum se intorsese acasa cu noi ca prizonieri. Acum ca aflasem de ce eram acolo, trebuia doar sa gasim un mod de a evada.

- Unde e doctorul? Cred ca toate usile sunt incuiate, nu?

- Nu stiu unde e, Simona, dar aici sigur nu e. Si usile… ei bine, nici macar nu exista. E inchisoarea perfecta.

- Crezi ca o sa se intoarca? Doctorul, adica.

- Da. Cauta ceva si acel ceva este la noi.

- Ce cauta?

- Crezi ca nu ti-as supne, daca as sti? Nu pot sa vad chiar orice.

- In fine. Daca tot suntem inchise aici, macar hai sa ne uitam prin castel. Poate ne dam seama ce vrea doctorul.

Dadu din cap ca da, apoi deschise usa. In fata noastra se intindea un hol alb, din marmura, cu usi de-o parte si de alta. Le-am incercat pe toate. Intr-una am gasit-o pe Madalina, pe jumatate adormita si nu foarte atenta la explicatiile noastre. Majoritatea erau incuiate, dar pe doua le-am deschis fara probleme.

Prima dadea intr-un un salon, cu o masuta si doua canapele albe din catifea in jur. Era frumos si puteam simti un parfum floral. Camera imi dadea o senzatie de déjà-vu. Dar era imposibil. Cum sa mai fi fost aici vreodata? Cu siguranta mi-as fi amintit.

A doua camera era o biblioteca, cu rafturi de carti ce se intindeau pe trei nivele, legate intre ele cu scari de piatra alba, intortocheate. Din loc in loc, erau fotolii din matase alba cu flori, pentru citit.

- A uitat s-o incuie cand a plecat. A fost aici, zise Raluca.

Nimic nu parea atins de ani buni si totul era acoperit de praf, cam ca in vechea casa a doctorului. Poate avea vreo usa secreta pe undeva. Trebuia doar sa cautam un loc unde se umblase de curand…

Am intors camera pe toate partile timp de cateva ore, apoi ne-am dat batute. Toate cartile aratau exact la fel, asa ca am decis sa mergem dupa Ana si George. O singura problema. Raluca imi zisese ca sunt la etaj, asa ca trebuia sa urcam. Doar ca nu erau scari.

M-am intors sa-i spun asta Ralucai, moment in care s-a auzit o bubuitura puternica dinspre biblioteca. Oare venise doctorul?

imi place..
Astept next
nu de alta da mai facut curioasa
si ar trebui sai multumesti surorii tale ca te ajuta
da grija cu gramatica...mananci sau adaugi litere...uneori

Daaa...cu gramatica nu stau prea bine dar partea urmatoare am facuto singur si nu stiu cum o sa fie asa ca sper sa va placa!

Abea astept

M-am uitat o clipa spre Raluca, apoi am luat-o la fuga spre biblioteca. Inauntru, o liniste totala, nici un pas nu bocanea printre rafturile inalte.

- Ce s-a auzit? am intrebat-o pe prietena mea,deja obisnuita ca ea sa-mi raspunda la toate intrebarile.

Dadu din umeri.

- Poate locul asta e bantuit?

Poate ca era… deja nu ma mai putea surprinde nimic. Stateam alaturi de prietena mea semi-vampir in acest castel din Franta, rapita de un vampir care avea o biblioteca imensa, cam cat blocul meu. Oare citise toate aceste trei etaje de carti? O secunda! Trei etaje. Am cautat din ochi in susul scarilor pana am gasit-o. Intre doua dulapuri, statea o usa alba. Atat de evidenta, ca era aproape imposibil s-o fi observat.

- Putem sa urcam! am exclamat, zambind si aratand spre usa.

Raluca zambi si o trase de maneca pe Madalina, care abia se dezmeticea.

- Si daca e incuiata? mormai ea incercand sa tina pasul cu noi.

- Merita sa incercam, am zis.

In sfarsit am ajuns in fata ei. Am intins mana, am apasat pe clanta si… S-a deschis. Parea aproape prea usor. In fata aveam holul de la etajul 2. Eram gata sa ies, cand am auzit-o pe Madalina:

- Stai! Ce e aia?

Facu semn spre o carte cu copertele de piele maron, desfacuta si cu fata in jos pe podeaua de marmura. Asta era! Cartea facuse zgomotul pe care l-am auzit mai devreme. Raluca se intinse si o apuca, apoi ne chema langa ea.

Rasfoi cateva pagini, toate pline de aceeasi invalmaseala de litere ca si cea gasita in casa doctorului. Era jurnalul lui! Nu avea nicio pagina rupta, deci poate ca era unul mai vechi. Totusi, avea sa ne spuna ceva despre viata doctorului si, speram, si despre motivul pentru care ne-a adus aici.

- Numai George stie sa citeasca chestia asta. Hai dupa el!

Entuziasmul Madalinei se simtea in vocea ei, la fel ca al meu, cand i-am dat dreptate. Pe hol erau prea multe usi si prea multe erau incuiate. Pe vreo doua am reusit sa le deschidem si din nou am vazut saloane albe, frumos decorate si pline de flori. Deja eram satula de ele. Tocmai incercam a cincea usa fara rezultat, cand Raluca ma anunta ca a gasit-o pe Ana.

Abia am reusit sa-i povestim tot, vorbind in acelasi timp si mult prea repede ca sa inteleaga ceva. Era confuza inca atunci cand ne-am reluat cautarea. Mai ramasese o usa. Ne-am intors toate capetele cand s-a deschis si in pragul ei statea nimeni altul decat George.

tare...e mai bine sa le scrii singur decat ajutat...continuarea pls

Next!!

Next ma next nu pot sa mai astept!!!    

Next! Adooor!!!