Totul despre strigoi
3 participanți
Pagina 1 din 1
Totul despre strigoi
Scris de Alina Mar Iul 16, 2013 10:29 am
Ce poate fi mai intrigant, inspaimantator si provocator decat o incursiune prin negura straveche a credintelor arhaice româneşti, printre siluetele stravezii si reci ale strigoilor si moroilor, probabil cele mai temute entitati din mitologia noastra? In acest articol, va invitam sa facem impreuna o intoarcere spre zonele crepusculare ale universului magico-religios din satul traditional romanesc. Dincolo de superstitii si irationalul fioros care invaluie controversatul subiect al strigoilor, trebuie sa va pregatiti de surprize de proportii. Cazuistica mortilor vii lasa larg deschise portile mitice prin care cutumele si riturile stramosilor prind viata intr-un mod cu totul si cu totul neasteptat. Bine ati venit in lumea duhurilor rele!
Strigoiul nu-i frate cu moroiul...
...dupa cum ati fi tentati sa credeti la prima vedere; cele doua denumiri trimitand, de fapt, la entitati malefice diferite. Si daca strigoiul nu-i e frate moroiului, moroiul, in schimb, pare mai apropiat statutului de odrasla, de copil al strigoiului, fara a-i fi urmas direct al acestuia. Iar cum "copii" trebuie lasati din politete inainte, voi insista putin asupra diferentelor dintre cele doua tipuri de duhuri malefice far'de odihna.
Deseori, chiar si in anumite regiuni ale Romaniei rurale, se confunda cele doua denumiri. In trecut, studiile de teren efectuate de folcloristi si antropologi au aratat ca sinonimia dintre strigoi si moroi nu este decat partiala. Astfel, in Bucovina si Moldova, cuvantul moroi se foloseste in raport cu strigoii morti numai atunci cand este vorba de copii strigoidizati. Dincolo de Carpati, in majoritatea zonelor etnografice ardelene, cu deosebire in Tara Motilor si in zona Padurenilor din judetul Hunedoara, prin moroi (si forma sa feminina - moroinita -) se inteleg exclusiv vrajitorii (vrajitoarele) care fura laptele si mana vacilor, intr-un exemplu unic de vampirism indreptat impotriva belsugului alimentar adus de animalele domestice. In schimb, in Oltenia si in Teleorman, moroii sunt absolut identici cu strigoii, oamenii fiind convinsi ca daca mortul a fost in viata sa un om cu inima rea, a dusmanit pe rudele sale si s-a purtat aspru si fara mila cu ai lui, atunci - inevitabil - se face moroi.
Conceptul de moroi este autentic romanesc, fiind unul dintre cuvintele care provin din daco-romana, deoarece, dupa cum a demonstrat marele folclorist Tudor Pamfile, termenul era folosit de populatia daco-romana inainte de migratia slavilor de sud in Balcani. Astfel, moroiul din graiul proto-romanesc a fost preluat de la daco-romanii cu care intrasera in contact de catre sarbi, care denumesc copii morti din folclorul propriu sub numele de Mora. Ca o paranteza edificatoare, in limbile slavice, sufixul mor-mora-more, nu are semnificatie de moarte, inca o dovada asupra influentei lingvistice a limbii proto-romanesti asupra dialectelor slave stravechi.
Regretatul antropolog Tudor Pamfile (1883-1923), unul dintre primii cercetatori romani care au studiat legendele moroilor in traditia romaneasca
In general, in mitologia noastra, moroii sunt sufletele copiilor omorati sau morti la nastere nebotezati. In Bucovina, se crede ca moroi devin mai ales pruncii nascuti de o fata mare si ucisi sau ingropati de vii, de rusinea satului si a familiei. Ei nu se schimba in moroi imediat dupa nastere, ci intotdeauna dupa un interval de 7 ani impliniti de la data mortii. Atunci, in acel moment cutremurator, sufletul copilului se intoarce in groapa si striga de trei ori: "Botez! Botez! Botez!", deoarece lipsit fiind de taina initiatica a botezului intru Hristos, sufletul pruncului rataceste chinuit intre lumi si sufera neincetat pentru ca i s-a refuzat brutal dreptul la viata si nici nu a primit botezul binefacator, care l-ar fi ajutat sa odihneasca in Lumea Dreptilor, sufletul sau fiind fara de pacate.
In cazurile in care pruncul a fost ucis cu buna stiinta de cea care i-a fost mama, razbunarea acestuia ia proportii cumplite. Sufletul copilului decedat iese din mormant sub forma unei coloane inalte de lumina si isi incepe cutreierarea lipsita de ragaz. Pruncii moroi ies in fiecare noapte din mormintele lor si isi chinuie mamele, provocandu-le neplaceri si pagube felurite. Moroii isi tortureaza mamele in somn: se aseaza pe pieptul lor si le innabusa respiratia, inducandu-le, in acelasi timp, cosmaruri.
In legendele populare romanesti se spune ca o mama care a avortat sau si-a ucis copilul dupa nastere, nu are liniste nici pe lumea cealalta, fiind osandita sa fie pusa la Talpa Iadului pentru a fi spanzurata de limba, iar copii pe care i-a ucis, vor veni sa o chinuie necontenit, transformandu-se in serpi care o musca fara mila.
De obicei, conform oranduielii bisericesti, copii morti si nebotezati nu sunt primiti sa fie ingropati in cimitir langa toti crestinii, ci primesc un colt al tintirimului. Sufletele pribege ale copiilor ratacesc triste intre lumi, fiecare avand o traista, o oala si un bat primit de pomana de la mamele lor. In traista, copilasii morti pun toate alimentele rituale pe care le primesc in mod simbolic de la copiii vii. Oala o umplu cu apa, capatata tot din pomeni, iar cu batul se apara de sufletele celorlalti copii-moroi, care vor sa le fure tot ce primesc, fiindca mamele lor au uitat de ei si n-au dat nimic de pomana pentru sufletele lor. Pentru linistea lor, trebuiesc stropiti cu agheazma, inainte de a fi inhumati. Tot pentru odihna bietelor suflete, trebuie sa li se faca parastase la Mosii Duminicii Mari (12 iunie).
Cumplita soarta de strigoi
La prima vedere, strigoiul pare nimic altceva decat contrapartea romaneasca a vampirului din tenebrele occidentale. Foarte departe de adevar. Printre cele mai inspaimantatoare duhuri necurate din mitologia populara romaneasca, entitatea in cauza poate avea sex masculin (strigoiul, steregoiul) sau feminin (strigoaica, striga). Originea cuvantului este si astazi controversata, o parte a cercetatorilor sustinand ca termenul are obarsie latina (Strigosus - descarnat, Strix - huhurez supranatural care, in timpul noptii, suge sangele copiilor mici). Mai plauzibile par explicatiile altor specialisti care sustin ca « strigoi » vine din aceeasi limba arhaica romaneasca, fiind o adaptare a verbului Strig - care semnifica in acest context strigat de spaima, tipat de frica.
Daca mergem mai adanc in timp, descoperim ca temerile si credintele in puterile malefice ale mortilor sunt larg raspandite in intregul spatiu indoeuropean. In primul rand, frica de sufletele mortilor are la baza convingerile omului arhaic in post-existenta sufletului si, mai ales, in puterea acestuia de a se intoarce printre cei vii. In al doilea rand, cu mult inainte de aparitia crestinismului, se credea ca orice om are doua suflete. Unul dintre ele are capacitatea de a parasi usor trupul, in somn si, in calitate de dublu al fiintei umane, poate fi capabil de acte si fapte independente de vointa celui adormit. Probabil ca de aici a aparut si credinta romaneasca conform careia exista doua tipuri de strigoi, cei vii si cei morti. In prima categorie intra personaje umane in viata, dar cu insusiri infernale, demonice si vrajitoresti, iar in cea de-a doua sunt grupati strigoii "clasici", mortii neodihniti care bantuie neincetat.
In mod normal, daca putem spune asa, predispozitia spre strigoidizare este una innascuta, dar se poate ajunge la ea inca din timpul vietii. Se dobandeste prin anumite relatii cu Diavolul, prin moarte violenta sau in urma inmormantarii in care nu s-a respectat ritualul traditional. Sufletele napastuite nu isi afla odihna pe timpul noptii si, aflate sub o soarta groaznica, merg si nelinistesc atat somnul, cat si vietile cunoscutilor, rudelor si prietenilor.
La aparitia lor in lumea celor vii, cei destinati sa ajunga strigoi se nasc precum orice copil normal, dar se stie inca de la bun inceput cine va fi strigoi pe baza unor semne. In general, viitorii strigoi se nasc cu placenta sau cu caita si tichie pe cap, avand pe corp o "camasa", cum se spune in limbaj popular. Un astfel de prunc este adus pe lume de o femeie care, insarcinata fiind, « a baut apa necurata in care Dracul si-a lasat balele ». Se crede ca inca din acel moment, Satana intra in pantecele mamei si-i pune pe cap copilului o tichie rosie precum a sa. Din acest motiv, spun cutumele, este de o importanta vitala ca moasa sa-i scoata copilului tichia rupand-o si aruncand-o in soba, inainte ca pruncul sa o duca la gura. Altfel, sigur se face strigoi.
Se mai pot face strigoi si mortii nepaziti, daca peste ei sare un animal sau daca peste mormant trece un cocos. Tot strigoi este condamant sa devina si nefericitul a carui umbra a fost furata cu trestia spre a fi cladita in zid, in urma unui ritual de magie neagra ramas cunoscut doar initiatilor.
Strigoii se cunosc dupa faptul ca nu mananca niciodata usturoi sau ceapa si se feresc de mirosul de tamaie. Oamenii deja strigoidizati pot fi identificati doar de persoanele nascute sambata, caci numai acestea le pot recunoaste adevarata forma. Conform credintelor populare, daca cei nascuti in ziua de sambata stau noaptea la panda in cimitire, vad o serie de chipuri si siluete care ies, pur si simplu, din morminte si nu se intorc decat dupa ultimul cantat al cocosilor, cand si-au ispravit menirea pentru noaptea in cauza.
Orice strigoi are coada acoperita de par lung, picioare cu copite de cal, maini paroase si o gura mai mare decat a omului normal. Cu ocaziile bantuirii prin lumea celor vii, strigoii iau, deseori, infatisari de animale asa-zis "impure", precum pisica, gandac, iepure musca, fluture cap-de-mort, lup, caine, tap, berbec, bufnita, cucuvea, sobolan.
Astfel inzestrati, infaptuiesc doar lucruri malefice: sperie pe cei vii, fura mana vacilor si rodul campului, "leaga" barbatii si tinerele fete, absorb vlaga si energia vitala a rudelor si fostilor prieteni sau opresc zagazul ploilor (in special strigoaicele sau vidmele). Aceleasi vidme (cum li se mai spune in limba slavona) sunt maestrele unui erotism nocturn vampirizant, in urma caruia barbatii care au contact cu ele ajung in pragul obsesiilor paroxistice si al nebuniei sfarsita in moarte sigura. Strigoaicele sunt, de fapt, dependente de relatiile sexuale cu cei vii. Dupa ce se iubeste o noapte intreaga cu un barbat, strigoaica a initiat deja procesul prin care-i fura acestuia, incetul cu incetul, sufletul.
Strigoii sunt deosebit de periculosi in doua momente specifice ale anului: in preajma solstitiului de iarna si la echinoxului de primavara. Dupa calendarul popular, puterea strigoilor este maxima in noaptea din ajunul Sfantului Andrei (30 noiembrie) si in noaptea din ajunul Sfantului Gheorghe (23 aprilie). De asemenea, acestia sunt foarte activi si in noaptea de Santoader.
Strigoiul nu-i frate cu moroiul...
...dupa cum ati fi tentati sa credeti la prima vedere; cele doua denumiri trimitand, de fapt, la entitati malefice diferite. Si daca strigoiul nu-i e frate moroiului, moroiul, in schimb, pare mai apropiat statutului de odrasla, de copil al strigoiului, fara a-i fi urmas direct al acestuia. Iar cum "copii" trebuie lasati din politete inainte, voi insista putin asupra diferentelor dintre cele doua tipuri de duhuri malefice far'de odihna.
Deseori, chiar si in anumite regiuni ale Romaniei rurale, se confunda cele doua denumiri. In trecut, studiile de teren efectuate de folcloristi si antropologi au aratat ca sinonimia dintre strigoi si moroi nu este decat partiala. Astfel, in Bucovina si Moldova, cuvantul moroi se foloseste in raport cu strigoii morti numai atunci cand este vorba de copii strigoidizati. Dincolo de Carpati, in majoritatea zonelor etnografice ardelene, cu deosebire in Tara Motilor si in zona Padurenilor din judetul Hunedoara, prin moroi (si forma sa feminina - moroinita -) se inteleg exclusiv vrajitorii (vrajitoarele) care fura laptele si mana vacilor, intr-un exemplu unic de vampirism indreptat impotriva belsugului alimentar adus de animalele domestice. In schimb, in Oltenia si in Teleorman, moroii sunt absolut identici cu strigoii, oamenii fiind convinsi ca daca mortul a fost in viata sa un om cu inima rea, a dusmanit pe rudele sale si s-a purtat aspru si fara mila cu ai lui, atunci - inevitabil - se face moroi.
Conceptul de moroi este autentic romanesc, fiind unul dintre cuvintele care provin din daco-romana, deoarece, dupa cum a demonstrat marele folclorist Tudor Pamfile, termenul era folosit de populatia daco-romana inainte de migratia slavilor de sud in Balcani. Astfel, moroiul din graiul proto-romanesc a fost preluat de la daco-romanii cu care intrasera in contact de catre sarbi, care denumesc copii morti din folclorul propriu sub numele de Mora. Ca o paranteza edificatoare, in limbile slavice, sufixul mor-mora-more, nu are semnificatie de moarte, inca o dovada asupra influentei lingvistice a limbii proto-romanesti asupra dialectelor slave stravechi.
Regretatul antropolog Tudor Pamfile (1883-1923), unul dintre primii cercetatori romani care au studiat legendele moroilor in traditia romaneasca
In general, in mitologia noastra, moroii sunt sufletele copiilor omorati sau morti la nastere nebotezati. In Bucovina, se crede ca moroi devin mai ales pruncii nascuti de o fata mare si ucisi sau ingropati de vii, de rusinea satului si a familiei. Ei nu se schimba in moroi imediat dupa nastere, ci intotdeauna dupa un interval de 7 ani impliniti de la data mortii. Atunci, in acel moment cutremurator, sufletul copilului se intoarce in groapa si striga de trei ori: "Botez! Botez! Botez!", deoarece lipsit fiind de taina initiatica a botezului intru Hristos, sufletul pruncului rataceste chinuit intre lumi si sufera neincetat pentru ca i s-a refuzat brutal dreptul la viata si nici nu a primit botezul binefacator, care l-ar fi ajutat sa odihneasca in Lumea Dreptilor, sufletul sau fiind fara de pacate.
In cazurile in care pruncul a fost ucis cu buna stiinta de cea care i-a fost mama, razbunarea acestuia ia proportii cumplite. Sufletul copilului decedat iese din mormant sub forma unei coloane inalte de lumina si isi incepe cutreierarea lipsita de ragaz. Pruncii moroi ies in fiecare noapte din mormintele lor si isi chinuie mamele, provocandu-le neplaceri si pagube felurite. Moroii isi tortureaza mamele in somn: se aseaza pe pieptul lor si le innabusa respiratia, inducandu-le, in acelasi timp, cosmaruri.
In legendele populare romanesti se spune ca o mama care a avortat sau si-a ucis copilul dupa nastere, nu are liniste nici pe lumea cealalta, fiind osandita sa fie pusa la Talpa Iadului pentru a fi spanzurata de limba, iar copii pe care i-a ucis, vor veni sa o chinuie necontenit, transformandu-se in serpi care o musca fara mila.
De obicei, conform oranduielii bisericesti, copii morti si nebotezati nu sunt primiti sa fie ingropati in cimitir langa toti crestinii, ci primesc un colt al tintirimului. Sufletele pribege ale copiilor ratacesc triste intre lumi, fiecare avand o traista, o oala si un bat primit de pomana de la mamele lor. In traista, copilasii morti pun toate alimentele rituale pe care le primesc in mod simbolic de la copiii vii. Oala o umplu cu apa, capatata tot din pomeni, iar cu batul se apara de sufletele celorlalti copii-moroi, care vor sa le fure tot ce primesc, fiindca mamele lor au uitat de ei si n-au dat nimic de pomana pentru sufletele lor. Pentru linistea lor, trebuiesc stropiti cu agheazma, inainte de a fi inhumati. Tot pentru odihna bietelor suflete, trebuie sa li se faca parastase la Mosii Duminicii Mari (12 iunie).
Cumplita soarta de strigoi
La prima vedere, strigoiul pare nimic altceva decat contrapartea romaneasca a vampirului din tenebrele occidentale. Foarte departe de adevar. Printre cele mai inspaimantatoare duhuri necurate din mitologia populara romaneasca, entitatea in cauza poate avea sex masculin (strigoiul, steregoiul) sau feminin (strigoaica, striga). Originea cuvantului este si astazi controversata, o parte a cercetatorilor sustinand ca termenul are obarsie latina (Strigosus - descarnat, Strix - huhurez supranatural care, in timpul noptii, suge sangele copiilor mici). Mai plauzibile par explicatiile altor specialisti care sustin ca « strigoi » vine din aceeasi limba arhaica romaneasca, fiind o adaptare a verbului Strig - care semnifica in acest context strigat de spaima, tipat de frica.
Daca mergem mai adanc in timp, descoperim ca temerile si credintele in puterile malefice ale mortilor sunt larg raspandite in intregul spatiu indoeuropean. In primul rand, frica de sufletele mortilor are la baza convingerile omului arhaic in post-existenta sufletului si, mai ales, in puterea acestuia de a se intoarce printre cei vii. In al doilea rand, cu mult inainte de aparitia crestinismului, se credea ca orice om are doua suflete. Unul dintre ele are capacitatea de a parasi usor trupul, in somn si, in calitate de dublu al fiintei umane, poate fi capabil de acte si fapte independente de vointa celui adormit. Probabil ca de aici a aparut si credinta romaneasca conform careia exista doua tipuri de strigoi, cei vii si cei morti. In prima categorie intra personaje umane in viata, dar cu insusiri infernale, demonice si vrajitoresti, iar in cea de-a doua sunt grupati strigoii "clasici", mortii neodihniti care bantuie neincetat.
In mod normal, daca putem spune asa, predispozitia spre strigoidizare este una innascuta, dar se poate ajunge la ea inca din timpul vietii. Se dobandeste prin anumite relatii cu Diavolul, prin moarte violenta sau in urma inmormantarii in care nu s-a respectat ritualul traditional. Sufletele napastuite nu isi afla odihna pe timpul noptii si, aflate sub o soarta groaznica, merg si nelinistesc atat somnul, cat si vietile cunoscutilor, rudelor si prietenilor.
La aparitia lor in lumea celor vii, cei destinati sa ajunga strigoi se nasc precum orice copil normal, dar se stie inca de la bun inceput cine va fi strigoi pe baza unor semne. In general, viitorii strigoi se nasc cu placenta sau cu caita si tichie pe cap, avand pe corp o "camasa", cum se spune in limbaj popular. Un astfel de prunc este adus pe lume de o femeie care, insarcinata fiind, « a baut apa necurata in care Dracul si-a lasat balele ». Se crede ca inca din acel moment, Satana intra in pantecele mamei si-i pune pe cap copilului o tichie rosie precum a sa. Din acest motiv, spun cutumele, este de o importanta vitala ca moasa sa-i scoata copilului tichia rupand-o si aruncand-o in soba, inainte ca pruncul sa o duca la gura. Altfel, sigur se face strigoi.
Se mai pot face strigoi si mortii nepaziti, daca peste ei sare un animal sau daca peste mormant trece un cocos. Tot strigoi este condamant sa devina si nefericitul a carui umbra a fost furata cu trestia spre a fi cladita in zid, in urma unui ritual de magie neagra ramas cunoscut doar initiatilor.
Strigoii se cunosc dupa faptul ca nu mananca niciodata usturoi sau ceapa si se feresc de mirosul de tamaie. Oamenii deja strigoidizati pot fi identificati doar de persoanele nascute sambata, caci numai acestea le pot recunoaste adevarata forma. Conform credintelor populare, daca cei nascuti in ziua de sambata stau noaptea la panda in cimitire, vad o serie de chipuri si siluete care ies, pur si simplu, din morminte si nu se intorc decat dupa ultimul cantat al cocosilor, cand si-au ispravit menirea pentru noaptea in cauza.
Orice strigoi are coada acoperita de par lung, picioare cu copite de cal, maini paroase si o gura mai mare decat a omului normal. Cu ocaziile bantuirii prin lumea celor vii, strigoii iau, deseori, infatisari de animale asa-zis "impure", precum pisica, gandac, iepure musca, fluture cap-de-mort, lup, caine, tap, berbec, bufnita, cucuvea, sobolan.
Astfel inzestrati, infaptuiesc doar lucruri malefice: sperie pe cei vii, fura mana vacilor si rodul campului, "leaga" barbatii si tinerele fete, absorb vlaga si energia vitala a rudelor si fostilor prieteni sau opresc zagazul ploilor (in special strigoaicele sau vidmele). Aceleasi vidme (cum li se mai spune in limba slavona) sunt maestrele unui erotism nocturn vampirizant, in urma caruia barbatii care au contact cu ele ajung in pragul obsesiilor paroxistice si al nebuniei sfarsita in moarte sigura. Strigoaicele sunt, de fapt, dependente de relatiile sexuale cu cei vii. Dupa ce se iubeste o noapte intreaga cu un barbat, strigoaica a initiat deja procesul prin care-i fura acestuia, incetul cu incetul, sufletul.
Strigoii sunt deosebit de periculosi in doua momente specifice ale anului: in preajma solstitiului de iarna si la echinoxului de primavara. Dupa calendarul popular, puterea strigoilor este maxima in noaptea din ajunul Sfantului Andrei (30 noiembrie) si in noaptea din ajunul Sfantului Gheorghe (23 aprilie). De asemenea, acestia sunt foarte activi si in noaptea de Santoader.
Alina- Nivel 1
- Mesaje : 92
Data de inscriere : 15/07/2013
Re: Totul despre strigoi
Scris de Alexa Mar Iul 16, 2013 10:59 am
Stiam unele chesti dar altele nu...e bine ca ai scris
Alexa- Nivel 3
- Mesaje : 570
Data de inscriere : 14/07/2013 -
Alle.- Nivel 2
- Mesaje : 402
Data de inscriere : 18/07/2013 -
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum|
|
|